miercuri, 1 aprilie 2009

Remebering Pink Floyd

Ieri noapte ascultam muzică pe unul dintre posturile de profil şi, când mă distram eu mai abitir, au început acordurile superbei piese a celor de la Pink Floyd – „Another Brick In The Wall”.

Am început instantaneu să mă prăpădesc de râs ca prostul de ce-şi aduce aminte sau ca poliţistul care râdea de bancurile pe care şi le spunea sieşi. De fiecare dată când o ascult mi se întâmplă acelaşi lucru. Motivul este, după cum urmează.

Într-una din conversaţiile despre copilărie pe care le dezvoltam cu unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, el imi spunea că această piesă îi este foarte dragă şi că, în tinereţe, pentru că nu înţelegea ce spuneau băieţii ăştia, pe refren, în loc de "Hey teacher, leave them kids alone!", el striga din toţi bojocii:

„Hei ticeăr, liţăă chiţăăllăău!”.

Până data viitoare, să trăiţi frumos!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu