S-avem poftă!

Cine dintre cei născuţi pe la sfârşitul anilor ’70 nu îşi mai aminteşte de vremurile în care gazul venea pe ţeavă cu mare zgârcenie şi cum părinţii apelau la vecini, prieteni, rude, pensionari să treacă să încălzească mâncarea copiilor, de frica vreunui accident nefericit.

Bineînţeles că nici noi, trei fraţi fiind, nu am scăpat de amabilul

Aşa se face că într-o zi ca oricare alta, a sunat amicul cu pricina, unul dintre noi a deschis, acesta a intrat, iar noi toţi trei ne-am adunat ciorchine în uşă să vorbim cu vecinii de palier, care beneficiau de acelaşi tratament din partea vreunui bunic sau vecin mai disponibil.

Conversaţia noastră era mult mai interesantă aşa că l-am ignorat pe amic pe toată durata şederii lui în bucătăria noastră. Cu coada ochiului însă l-am văzut cum s-a opintit să ia ceva destul de voluminos din frigider şi l-a urcat pe aragaz. Apoi, cu o spumieră, a început să învârtă cu sârg în ligheanul cu pricina şi să verifice din când în când temperatura mâncării. După ce şi-a terminat treaba laboriasă, a avut chiar şi amabilitatea să ne pună mâncarea în farfurii. Noi am închis cu mare dezamăgire uşa îndemnându-ne să atacăm masa deja pusă.

Amicul, vazându-şi treaba terminată, a zbughit-o spre uşă mormăind ceva cum că ar fi întârziat la serviciu.

Din pragul uşii proaspăt închise vedeam farfuriile aburinde şi ne întrebam oare ce gătise mama cu o seară înainte?

În sfârşit ne-am apropiat ca să vedem şi să mirosim mai bine bunurelele şi mare ne fu mirarea când am identificat, în cele din urmă, ce se chinuise amicul să încălzească până la temperatura de fierbere.

Ei bine, în farfuriile frumos aşezate ne aşteptau trei porţii zdravene de ..... salată orientală aburindă.

Până data viitoare, poftă bună!