Bea Grigore aghiazmă!

Am vrut sa scriu postul ăsta săptămâna trecută când era momentul oportun, dar am amânat din cauza lenii din dotare. În cele din urmă m-am motivat şi m-am pus pe scris.

Săptămâna trecută a fost Boboteaza şi, ca în fiecare an, românaşul nostru evlavios s-a înfăţişat la beserică să ia şi mânurile lui câteva găleţi de aghiazmă că nu strică la casa creştinului. Cu toţii ştim că se poartă obiceiul de a ţine o sticlă cu apă sfinţită în casă că cică ajută în caz de vampiri, vârcolaci, exorcizări sau deochi.

Încă din copilărie m-am întrebat ce se afla în acele sticle pe care ni le aduceau de sărbători vecinele mai săritoare, de care ne loveam din când în când în debara şi pe care le mutam ocazional din loc, fără să le deschidem sau să le bem conţinutul. Într-un final am aflat care era rostul lor, dar tot n-am înţeles de ce nu aveam voie să bem din ele.

Vremea a trecut, m-am înălţat şi eu copăcel şi mi-a fost confirmat faptul că mă deoache lumea. Acum, o fi pe bune n-o fi pe bune, eu zic ca ea, că deh ‚moare unii de mine’. Mergând vestea în lume că nu mi-ar strica nişte protecţie divină, o doamnă foarte bine intenţionată a adus, numai pentru mine, o sticlă generoasă şi mi-a zis să o folosesc cu grijă, atunci când am nevoie, că o să mă ajute.

Era o zi foarte frumoasă de vară când am primit acest cadou. Am ajuns acasă şi am decis că licoarea salvatoare nu merita să fie ţinută în debara, lângă alealalte, ci în camera mea, chiar lângă căpătâi. Acolo era locul cel mai potrivit şi acolo trebuia să rămână până când se termina.

A venit şi noaptea, fierbinte ca toate nopţile dinaintea ei şi m-am trezit năduşind. Îmi trebuia ceva, dar nu ştiam ce. Într-un moment de glorie, am realizat de ce aveam nevoie şi am rezolvat problema, apoi m-am culcat la loc extrem de satisfăcută. Am avut un somn atât de liniştit şi n-am mai simţit nici fierbinţeala verii.

Dimineaţa, când să mă dau jos din pat, am auzit un zgomot nefamiliar. Lovisem ceva cu piciorul şi sunase a plastic gol. Când m-am uitat mai bine, am înţeles că, în toiul nopţii, avusesem grijă să mă sfinţesc din plin şi acum mă gândesc să aduc din condei vorba aia din popor cu Grigore şi s-o transform în „Ţi-e sete, bea aghiazmă!” şi s-o fac marcă înregistrată.

Până data viitoare, să trăiţi frumos!