-Vă bâlbâiţi întotdeauna aşa ?/ - N-nu, dd-doarr c-când v-vor-besc...

În urmă cu ceva anişori, serviciul, în mărinimia lui, m-a trimis la un curs de pregătire de vreo 3 lunişoare friguroase tare, într-un loc nu foarte departe de Bucureşti, dar cu probleme de încălzire centrală. Toate bune si frumoase, mai ales că ziceai că suntem la azil. Toate erau la îndepicior şi, respectiv, îndegură: nu ne mişcam prea mult nici să ajungem la cursuri nici la sala de mese.

Aşadar, eram mai mulţi colegi de suferinţă, împărţiţi în mai multe clase, ca la şcoală. Îndrumătorul nostru era un cretin nefericit, în adevăratul sens al cuvântului, şi un mare fan al părţii de vorbire neflexibile şi fără funcţie sintactică, cu rol morfologic auxiliar şi care se analizează gramatical cu partea de vorbire care o însoţeşte, adică al conjuncţiei conclusive „deci”, pe care o folosea, în medie, cam de 75 de ori pe oră. Pe cuvânt că le-am numărat ca să vedem dacă e capabil să-şi doboare propriul record.

Printre toţi ceilalţi colegi super de treabă, era şi un tip foarte amabil şi oleacă timid, a cărui singură meteahnă era că, de câte ori se intimida sau se grăbea să spună ceva, se bîlbăia mai rău ca Porky Pig.

La unul dintre cursuri, proful făcea o paralelă între simbolurile centrale ale religiilor. Şi cum grăia el aşa frumos (reconstituire, de asemenea, din amintiri):

- Aşadar simbolul central la ortodocşi este Fiul, la catolici Fecioara Maria, la evrei Tatăl, la ....

deodată, din fundul clasei, se auzi:

- L-l-laba, l-laba, l-laba, l-laba .......

Toată suflarea cea vestită a clasei amuţi, iar proful cu ochii albaştri măriţi la limita imposibilului privea înmărmurit către nefericitul care-şi relua chinuit pledoaria cu faţa îmbujorată şi străduindu-se din răsputeri să lămurească situaţia.

- L-l-laba, l-laba, l-laba, l-laba ......, se auzi din nou şi întreaga sală se cutremură de hohote înnăbuşite.

- L-l-laba, l-laba, l-laba, l-laba ......., pentru a treia oară şi faţa profului aproape se descompuse chinuită între uluială şi hohot.

- L-l-laba, l-laba, l-laba, l-laba, ... l-la baptişti este Botezul, reuşi să spună în cele din urmă fratele întru suferinţă al lui Porky Pig, dar nu-l mai auzea nimeni.

Până data viitoare, să trăiţi frumos!