Mă gândesc cu nostalgie la momentul acela când am făcut cunoştinţă cu unul dintre cei mai mici, la propriu, ghizi cu diplomă din România, care era, în acelaşi timp, şi tenor de categoria I în corul SOUND. Îi spuneam Ghiduşul, cum altfel, din ambele motive menţionate anterior: înălţimea şi calitatea.
L-am cunoscut pe Ghiduşul atunci când, împreună cu un fost foarte bun prieten de-al nostru, a venit în vizită ca să deguste palinca primită în dar de taică-miu de la rudele din Ardeal. Şi pentru că se puseseră de comun acord că licoarea merita toată atenţia, au tras o cântare la chitară până dimineaţa de ne-au aflat toţi vecinii. Atunci am pus şi bazele intrării mele în corul de dezaxaţi pe care cu mare onoare îl dirija şi la acea dată multprearăbdătorşiexageratdeîngăduitorul domn Voicu Popescu.
Aşadar, vorbele cântecului cu care ne-a cucerit şi ne-a convins Ghiduşul, sunau cam aşa (variantă recondiţionată din memorie):
Înfloreşte mazărea
mă uit la ea şi simt că-mi creşte inima
fiecare bobişor are-n el un viermişor
spre mândria noastră – a tuturor
R:
P.S. La una din repetiţii tot încerca să mă gâdile, chestie care îmi cam displace, aşa că până să realizez ce-mi iese pe gură i-am strigat cu of(tică):
- Dacă mă mai superi, te iau la subraţ şi fug cu tine.
si ce s-a ales de Ghidusul? mai stii ceva de el, care o fi fost soarta lui?
RăspundețiȘtergerepentru misu: Nu prea mai stiu ce s-a ales de el. Acum vreo 3 anisori l-am revazut dupa alti sapte ani de seceta si am remarcat ca a mai crescut .......... in burta.
RăspundețiȘtergere