Una dintre cele mai enervante jocuri de societate, în ceea ce mă priveşte, este mima. Potrivit definitiei, principiul jocului ar fi următorul: cineva mimează, iar altcineva trebuie să ghicească ce se mimează.
Aşadar, de cum ne porneam în turneu, fiind obligaţi să ne suportăm reciproc timp îndelungat în autocar, încercam să ne întreţinem voia bună cu acest joc.
În medie geometrică, noi călătoream de obicei în haite de câte 35 de corişti, plus/ minus dirijor şi şoferi. Imaginaţi-vă circa 15 – 20 de persoane, împărţite în funcţie de locurile pe care le ocupau în maşină, agitându-se care mai de care, unii să mimeze, alţii să ghicească. Era un vacarm de neînchipuit. Cel mai adesea, eu eram arbitru de tuşă pentru că, aşa cum am zis, nu îmi place jocul, deci mă constituiam în observator profesionist.
Pentru că pe autorul deja consacratei sintagme „Liţă chiţălău” l-am prezentat acum câteva posturi, mărturisesc că el este şi unul dintre actorii principali ai următoarei istorioare.
Deci se făcea, că eram din nou pe drum către o destinaţie mai puţin importantă şi se juca mima. Una dintre echipe stabilise ce cuvânt trebuia mimat şi acesta a fost comunicat rapid (să n-auză dujmanii) urechii antrenate a mimului de ocazie, în speţă, omul nostru.
După ce a clipit des de câteva ori, pe faţa lui s-a întipărit o uimire fără margini şi 
extrem de nelămurit s-a îndreptat către urechea celui ce-i şoptise atât de suav (îi vom spune în continuare şoptitorul) şi a cerut să i se repete. Scena s-a petrecut identic şi a doua oară, dar mimul nostru era şi mai confuz. Noi cei din scaune priveam cu mirare spectacolul. Nimeni nu ştia care era trilema. După alte câteva minute de negocieri, cei doi protagonişti izbucnesc într-un râs convulsiv. Măre şi râseră ce râseră şi, într-un final, se potoliră şi ne povestiră şi nouă malantandiuul care le dăduse de furcă.
Discuţia dintre cei doi s-a petrecut cam aşa (citez cu foarte mare aproximaţie pentru că memoria m-a cam lăsat, dar fac apel către cei care ştiu mai bine să mă corecteze dacă greşesc):
Şoptitorul (şoptind cu viteza sunetului): Gi ..............a
Mimul de ocazie (contrariat): Ce?
Ş (şi mai rapid): Gi ..............a
M (foarte contrariat): Eşti sigur că vrei să mimez asta?
Ş (confuz a la what the f...?): ?????????
M (răbdător): Mai zi-mi încă o dată.
Ş (neîncrezător): Gi ..............a?
M (răbufnind): Băi cum să mimez ... Gil copil orfan?
Ş (de-a dreptul bulversat): Ce .... Gil copil orfan? Eu ţi-am zis Ginkgo Biloba.
Până data viitoare, să trăiţi frumos!
ieri mi/am adus aminte de o mima pe la munca cu o domna i. care nu stia cum arata un peste piranha si il descrisese ceva de genul unui rechin. si am ras atunci de am murit. erau vremuri bune!
RăspundețiȘtergereIn turneele altui cor ;) aveam alt joc de societate, care reusise sa urce fiuuuu drept in topul preferintelor coristelor. Deh, muieri. Toate in afara de Una stabileam o regula de raspuns. Una punea apoi intrebari pe rand si noi raspundeam respectand tot timpul regula, pe care Una trebuia s-o ghiceasca. Regula putea fi oricum, incepem cu un anumit cuvant/litera, folosim o culoare oarecare in raspuns, ne referim la o planta, sau cea care urmeaza la rand izbucneste in ras.
RăspundețiȘtergereSi inca un joc pe care nu l-am jucat in turnee, ci o singura data in viata si mi-e dor enorm de el. Pe rand fiecare spune un cuvant caruia sa nu-i vada nici o legatura cu cel rostit anterior. Urmatorul inventeaza o legatura si apoi spune un nou cuvant. Se porneste de la un cuvant stabilit de comun acord. Castiga cel care gaseste cele mai multe legaturi. Cu cat mai nostime cu atat mai mare hazul. :)
Jocurile de mai sus ti le daruiesc pentru ca poate candva vei dori sa renunti la periculoasa si plina de tentatii cariera de arbitru. ;)
Have fun si spor la cantat!
Ahaaa!
RăspundețiȘtergerePrimul joc se cheamă "Corabia nebunilor" şi este grozav. Musai să-l încercăm, numai să convingem poporul. Pot ieşi nişte calambururi şi jocuri de cuvinte cu adevărat grozave.
Despre al doilea, doar am auzit prin poveştile de pinguini, dar n-am avut ocazia să-l testez.
Multumesc pinguilde. O sa incercam si poate, poate ma voi juca si eu, desi mi se pare foarte interesant sa stai pe margine si sa vezi cum se mai chinuie ficiorii si fetele sa-si dea cu parerea.
RăspundețiȘtergere